ASE Bucuresti selecteaza studenti pentru desfasurarea unor activitati in cadrul universitatii

ASE București își propune să selecteze studenți pentru desfășurarea unor activități în cadrul universității, pe perioada anului universitar
2018 – 2019:

 

  • se acordă 30 de locuri pentru studenţii de la programele de studii universitare de licenţă şi masterat, reprezentând cazuri sociale, care să desfășoare activități în cadrul universități și să primească burse semestriale din venituri proprii ale ASE București care să le permită plata taxei de şcolarizare;

 

  • se acordă 60 de locuri pentru studenţii dornici să se implice în activităţi în interesul Academiei de Studii Economice din București: 20 de burse de performanță pentru implicarea în activități extracurriculare (pentru studenții de la programele de licență sau de la programele de masterat, organizate la forma de învățământ cu frecvență, care beneficiază de finanțare de la buget) și maxim 40 de burse din venituri proprii, în funcție de solicitări, după caz.

 

Lista activităților ce urmează a fi desfășurate de către studenți în cadrul compartimentelor și a abilităților/aptitudinilor necesare poate fi consultată la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438). Programul activităților este de 4-6 ore/zi, flexibil în funcție de orar. Studenții vor fi recompensați.

 

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până vineri12 octombrie 2018, ora 13:30;

– Intervievarea candidaților.