ASE București dorește să implice un student în activitatea Serviciului Rețele din cadrul Direcției Tehnologia Informației și Comunicații, pe perioada anului universitar 2016 – 2017.
Programul este în medie de 6 ore/zi, flexibil în funcție de orar. Studenții vor fi remunerați pentru activitatea prestată.
Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:
– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până marți, 4 aprilie 2017, ora 14:00;
– Intervievarea candidaților: miercuri, 5 aprilie 2017.