Vino sa ii intalnesti pe membrii Parlamentului European!

Grăbeşte-te să îţi rezervi un loc la dezbaterea pe teme economice, intitulată „The Economy Lesson” în cadrul căreia vei cunoaşte membri ai Parlamentului European!

 

Te aşteptăm la lecţia de economie ce îţi va deschide orizonturile ce va avea loc vineri, 22 noiembrie 2013, începând cu ora 10:00, sala 2013 din cadrul ASE București (Calea Dorobanților, nr. 16-18, Sector 1 , București).

 

Vom discuta cu:

  • Dl. Theodor Stolojan– Vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European,
  • D-na Mădălina Mihalache– Şeful Biroului de Informare al Parlamentului European,
  • Prof. univ. dr. Pavel Năstase – Rectorul ASE Bucureşti,
  • Dr. Adrian IzvoranuPreşedintele Institutului Român pentru Dezvoltare Sustenabilă,
  • Dr. Aurelian Dochia – analist economic,
  • Prof. univ. dr. Mircea Coșea.

 

Printre subiectele propuse se află:

 

Alegerile europene din 2014 şi principalele subiecte legislative europene din domeniul financiar;

– Opţiunile strategice ale României pentru o absorbţie eficientă a fondurilor UE 2014 – 2020;

Strategii de pregătire a României pentru aplicarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare;

Prevenirea crizelor economice: a găsit Uniunea Europeană soluţia?

Evenimentul va fi moderat de binecunoscutul jurnalist economic şi redactor şef www.wall-street.ro, Claudiu Vrînceanu.

Înscrie-te cât mai repede în cadrul conferinţei trimite un e-mail cu subiectul „The Economy Lesson” la adresa ana.ionita@senstud.ase.ro, în conținutul căruia să menționezi numele, prenumele, universitatea, facultatea, anul de studiu / numele programului de master.

 

Acţionează. Reacţionează. Decide.

invitatie PE final-01 (1)

Plata regiei de camin pe luna noiembrie 2013

Va aducem la cunostinta ca data limita de achitare a regiei de camin pe luna noiembrie este 16 noiembrie 2013!

 

Plata se poate face la caseriile ASE, sucursalele BRD sau direct de pe card, in cazul clientilor BCR.

 

Cuantumurile aprobate sunt:

– Agronomie: 110 lei;

– Belvedere Vechi: 115 lei;

– Belvedere Nou: 120 lei;

– Moxa: 120 lei;

– Tei: 100 lei;

– Vitan: 90 lei.

 

Studentii care nu se achita de toate aceste obligatii pana la datele mentionate vor fi evacuati din caminul in care locuiesc.

 

Atelier umanager de leadership moral “Despre etica în afaceri – studii de caz”

Alatură-te proiectului “umanager” și vino la cel de-al patrulea atelier de leadership moral “Studii de caz din viața reală”.

Cel de-al patrulea eveniment public propus de “umanager” va avea loc marți29 octombrie 2013, ora 15:00, prin atelierul de leadership moral “Despre etica în afaceri – studii de caz”. Evenimentul se va desfășura în Aula Magna a Academiei de Studii Economice București.

Vorbitori confirmați: Zekeriyya Alkan, Cristina Bâtlan, Iulian Crăciun, Magda Cârneci,
Ahmed Hassan, Paul Mateoiu, Sergiu Neguț, Rand Sherif, Iorgos Sofianos, Amalia
Sterescu.

Steven van Groningen, Președinte și CEO al Raiffeisen Bank, Silviu Hotăran, Managing Director al GKTI Semper Human, Septimiu Postelnicu, Vicepreședinte executiv al diviziei Global Business Services a UniCredit Țiriac Bank, și Wargha Enayati, Președinte al Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, au hotărât să își unească forțele în proiectul numit “umanager”, pentru a promova etica în afaceri, unitatea, generozitatea, dezvoltarea interpersonală și dezvoltarea sustenabilă în România.

Participarea la acest eveniment este gratuită, pe baza înscrierilor făcute la: noi@umanager.ro sau 0730380634.

ASE Bucuresti recruteaza studenti pentru compartimentele sale administrative

ASE Bucuresti dorește să implice studenți în activitățile compartimentelor sale administrative:

– Direcţia Bibliotecă (Biroul Dezvoltarea colecţiilor)

– Direcţia Economică (Serviciul Achiziţii publice, Serviciul Buget şi Control de Gestiune, Serviciul Financiar, Biroul Contabilitate de gestiune și Biroul Contabilitate financiară)

– Direcția Management Educațional și Formare Continuă

– Direcția Relația cu Mediul Economico-Social (Serviciul Fonduri Europene)

– Direcția Relații Internaționale (Biroul Programe Comunitare, Centrul pentru Relații Interculturale)

– Direcţia Social (Cantina Moxa și Cantina-restaurant Cihoschi)

– Direcția Tehnico-Administrativă (Cabinet Director General, Tipografia ASE)

– Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii (Echipa Infrastructură hardware și Biroul Suport Tehnic)

– Relația cu Alumni ASE

– Serviciul Juridic și contencios administrativ

– Școala Doctorală

Lista activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de către voluntari în cadrul compartimentelor, a condiţiilor speciale precum şi a abilităţilor/aptitudinilor necesare poate fi consultată la buy Proscar Biroul Burse şi alte drepturi financiare ale studenţilor (sala 5401). Programul este în medie de 6 ore/zi. Studenții vor fi remunerați pentru activitatea prestată.

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curicullum vitae, scrisoare de motivație și dosar social (dacă este cazul)) la Biroul Burse si alte drepturi financiare ale studenților (sala 5401): până vineri, 25 octombrie 2013, ora 13:00;

Intervievarea candidaților: 30 și 31 octombrie 2013.

fii voluntar

Cazurile sociale grave pot beneficia de scutire de la plata taxei de scolarizare

Studenții care reprezintă cazuri sociale și doresc să beneficieze de scutire de la plata taxei de şcolarizare pot să desfăşoare în cuantumul acesteia activităţi de voluntariat pe locurile disponibile în Academia de Studii Economice din Bucureşti.

În acest sens, ultima zi de depunere a dosarului social la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 5401) este luni, 21 octombrie 2013, ora 16:00.

Lista activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de către voluntari în cadrul compartimentelor universității, a condiţiilor speciale precum şi a abilităţilor/aptitudinilor necesare poate fi consultată la Biroul Burse şi alte drepturi financiare ale studenţilor (sala 5401).