Metodologia privind acordarea burselor si a altor forme de sprijin social pentru studentii de la invatamantul cu frecventa in anul universitar 2016-2017

 

Observații:

1) În conformitate cu Metodologia privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin social pentru studenții de la învățământul cu frecvență, un student poate beneficia, pe parcursul unui semestru, de o singură categorie de bursă, cu excepţia burselor sociale, burselor pentru ajutor social ocazional (pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, de maternitate sau în caz de deces), burselor de excelenţă, burselor speciale, care pot fi cumulate cu alte burse obținute de către student. Depunerea dosarelor sociale la secretariatul facultăților se mai poate face până luni, 13 martie 2017, ora 16:00. Pot beneficia de bursă socială studenţii integralişti de la programele de licenţă şi masterat, organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă, care beneficiază de finanţare de la buget. Aceștia nu mai pot beneficia de facilitatea prevăzută la art. 54 din Regulamentul privind activitatea didactică pentru studiile universitare de licență respectiv art. 52 din Regulamentul privind activitatea didactică pentru studiile universitare de masterat.

 

2) Dosarele de candidatură pentru obținerea burselor de performanță disponibilizate (altele decât cele pentru rezultate deosebite la învățătură) se depun, la secretariatele facultăților, până la data de 13.03.2017, ora 16:00.

Pentru semestrul al II-lea al anului universitar 2016 / 2017, sunt disponibile următoarele burse de performanță:

          Facultatea de Administrație și Management Public: 1 bursă de de performanță pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică;

          Facultatea de Business și Turism: 1 bursă de performanță pentru rezultate deosebite în activitățile culturale, organizatorice și sportive;

          Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată: 1 bursă de performanță pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică;

          Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori: 1 bursă de performanță pentru rezultate deosebite în activitățile culturale, organizatorice și sportive;

          Facultatea de Relații Economice Internaționale: două burse, o bursă de performanță pentru rezultate deosebite în activitățile culturale, organizatorice și sportive și o bursă de de performanță pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică.

 

Calendarul Studentului pentru anul universitar 2016 / 2017 modificat în ședința Consiliului de Administrație din 8 martie este disponibil aici.

 

Cuantumurile burselor acordate studenților, pentru semestrul II al anului universitar 2016-2017 pot fi consultate aici.