ASE Bucuresti selecteaza un student Referent Comunicare Cabinet Rector

ASE București dorește să implice un student care să desfășoare activități de referent comunicare în cadrul Cabinetului Rectorului.

Programul este în medie de 6 ore/zi, flexibil în funcție de orar. Studentul va fi recompensat pentru activitatea prestată.

 

Responsabilități: 

– suport în relaţionarea cu absolvenții universității, studenții și organizațiile studențești;

– suport în relaționarea cu compartimentele din organigrama universității și cu partenerii;

– implicarea în administrarea de canale de comunicare (site, pagina de Facebook);

– suport în dezvoltarea de evenimente/ activitaţi/ proiecte/ programe și promovarea acestora.

 

Abilitățile / aptitudinile / competențele pe care trebuie să le dețină studentul:

– fire ordonată, simț practic, responsabilă, comunicativă;

– cunoștințe PC.

 

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până vineri, 4 mai 2018, ora 16:00;

– Intervievarea candidaților: luni, 7 mai 2018.

Programul National Tabere Studentesti 2018

 

Studenții ASE București care doresc ocuparea unui loc gratuit în cadrul Programului Național „Tabere Studențești” 2018 trebuie să completeze cererea-tip și să o depună la secretariatul facultății sau să o transmită la cereretabere@gmail.com, în perioada 24 aprilie – 22 mai 2018 (pînă la ora 16:00).

 

 

Conform art. 4 al Metodologiei, beneficiarii de locuri gratuite în taberele studențești ce se vor desfășura în perioada vacanței de vară 2018 sunt studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, din ciclurile licență și masterat, integraliști (care au promovat toate disciplinele de studiu din anul universitar 2016/2017 respectiv, pentru studenții din anul I, care au promovat toate disciplinele de studiu din semestrul I al anului universitar curent 2017/2018), în vârstă de până la 35 de ani. În cazul studenților reprezentând cazuri sociale, ierarhizarea se va face pe baza criteriilor sociale, neaplicându-se criteriul student-integralist.

 

Conform art. 15, secretariatele facultăților vor întocmi lista cu studenții ce se încadrează la art. 5, alin. (1) lit. a) și lit. b) și listele de rezerve pentru fiecare categorie de studenți și le vor afișa la avizier și pe site-ul propriu până la 28 mai 2018, ora 16:00.

Comisia de selecție a studenților beneficiari, desemnată la nivelul fiecărei facultăți până la 30 mai 2018 conform art. 16, va analiza listele întocmite, în conformitate cu prevederile art. 15 al Metodologiei amintite, și va întocmi, în perioada 05 – 08 iunie 2018, un proces verbal de selecție cu studenții ce vor beneficia de locuri în Programul Național „Tabere Studențești” 2018. Procesul verbal de selecție a studenților beneficiari de tabere, semnat și ștampilat, va fi afișat de Secretariatul Facultății la loc vizibil precum și pe site-ul propriu pe 11 iunie 2018.

Eventualele contestații privind selecția beneficiarilor locurilor de tabără pot fi depuse până pe 13 iunie 2018, ora 16:00, personal la secretariatul fiecărei facultății sau în format electronic la cereretabere@gmail.com.

 

Ulterior întâlnirii cu beneficiarii (ce va avea loc conform art. 25 în perioada 21 – 22 iunie 2018), Comisia de la nivelul facultății va elabora borderourile cu beneficiarii. Listele cu studenții beneficiari ai taberelor, precum și locațiile, perioadele vor fi afișate la loc vizibil, cât și pe site-ul propriu al facultăților pe 26 iunie 2018.

 

Puteți transmite orice întrebare, nelămurire, problemă legată de repartizarea locurilor de tabără prin intermediul formularului de contact sau la cereretabere@gmail.com.

Metodologia privind acordarea burselor si a altor forme de sprijin social pentru studentii de la invatamantul cu frecventa in anul universitar 2017-2018

Dragi studenți,

La propunerea Consiliului de Administrație al Academiei de Studii Economice din București, Senatul universitar a aprobat în ședința sa din 27 septembrie
Metodologia privind acordarea burselor si a altor forme de sprijin social pentru studentii de la invatamantul cu frecventa in anul universitar 2017-2018 și cuantumurile burselor pentru semestrul I.

 

 

Cuantumurile burselor pentru semestrul I al anului universitar 2017 – 2018:

Nr. crt. Tipul bursei Cuantumul bursei
1. Bursă socială 580 lei
2. Bursă pentru ajutor social ocazional 580 lei
3. Bursă de merit 700 lei
4. Bursa de performanță pentru implicarea în activități extracurriculare și de voluntariat în cadrul ASE București 750 lei
5. Bursă de performanță pentru rezultate deosebite la învățătură 1000 lei
6. Bursă de performanță pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică 1400 lei
7. Bursă de performanță pentru rezultate deosebite în activitățile culturale, organizatorice și sportive 1400 lei
8. Bursă de excelență pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare 800 lei
9. Bursă de excelență pentru performanțe deosebite în activitatea organizatorică și culturală 800 lei
10. Bursă de excelență „Mihail Manoilescu” pentru întreaga activitate profesională, de cercetare științifică, organizatorică, culturală și sportivă 1000 lei