Programul National Tabere Studentesti 2016

Aducem la cunoștință studenților ASE București care doresc ocuparea unui loc gratuit în cadrul Programului Național „Tabere Studențești” 2016 să completeze cererea-tip și să o depună la secretariatul facultății sau să o transmită la cereretabere@gmail.com, până duminică, 22 mai 2016, ora 16:00.

 

Conform art. 4 al Metodologiei, beneficiarii de locuri gratuite în taberele studențești ce se vor desfășura în perioada vacanței de vară 2016 sunt studenții înmatriculați la forma de învățământ de zi, ce sunt finanțați de la bugetul de stat, din ciclurile licență și masteratintegraliști (care au promovat toate disciplinele de studiu din anul universitar 2014/2015 respectiv, pentru studenții din anul I, care au promovat toate disciplinele de studiu din semestrul I al anului universitar curent 2015/2016), în vârstă de până la 35 de ani. În cazul studenților reprezentând cazuri sociale, ierarhizarea se va face pe baza criteriilor sociale, neaplicându-se criteriul student-integralist.

 

În baza cererilor depuse, conform art. 15, secretariatele facultăților vor întocmi lista cu studenții ce se încadrează la art. 5 lit. a) și litera b) și o vor afișa la avizier și pe site-ul propriu până la 25 mai 2016, ora 16:00.

 

Comisia de selecție a studenților beneficiari, desemnată la nivelul fiecărei facultăți până la 31 mai 2016 conform art. 16, va analiza listele întocmite, în conformitate cu prevederile art. 15 al Metodologiei amintite, și va întocmi, în perioada 06 – 08 iunie 2016, un proces verbal de selecție cu studenții ce vor beneficia de locuri în Programul Tabere Studențești 2016. Procesul verbal de selecție a studenților beneficiari de tabere, semnat și ștampilat, va fi afișat de Secretariatul Facultății la loc vizibil precum și pe site-ul propriu pe 9 iunie 2016.

 

Eventualele contestații privind selecția beneficiarilor locurilor de tabără pot fi depuse până pe 12 iunie 2016, ora 16:00, personal la secretariatul fiecărei facultății sau în format electronic la cereretabere@gmail.com.

 

Ulterior întâlnirii cu beneficiarii (ce va avea loc conform art. 25 în perioada 27 – 30  iunie 2016), Comisia de la nivelul facultății va elabora borderourile cu beneficiarii. Listele cu studenții beneficiari ai taberelor, precum și locațiile, perioadele vor fi afișate la loc vizibil, cât și pe site-ul propriu al facultăților pe 4 iulie 2016.

 

Puteți transmite orice întrebare, nelămurire, problemă legată de repartizarea locurilor de tabără prin intermediul formularului de contact sau la cereretabere@gmail.com.

 

 

Recrutare student ASE Bucuresti pentru secretariatul Departamentului UNESCO pentru Administrarea Afacerilor

ASE București își propune implicarea unui student în activitățile de secretariat și relaționarea cu cadrele didactice din cadrul Departamentului UNESCO pentru Administrarea Afacerilor.

 

Candidații trebuie să dea dovadă de:

− cunoștințe de limba engleză;

− capacitate bună de comunicare;

− capacitate bună de organizare (persoane ordonate);

− spirit de echipă.

 

Programul este flexibil, 6 ore/zi.

 

Studentul va fi remunerat pentru activitatea prestată.

 

Selectarea se va face conform următorului calendar:

− Depunerea solicitărilor (cerere-tip) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): 4 – 9.05.2016;

Obs. Modelul de cerere-tip se află la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438).

− Intervievarea candidaților: 10.05.2016;

− Încheierea unui contract între ASE București și studentul selectat: 11.05.2016.

 

fii voluntar

Direcția Cercetare din cadrul ASE București recrutează un student pentru administarea paginii web

Academia de Studii Economice din Bucureşti îşi propune implicarea unui student în activităţile Direcţiei Cercetare. Acesta va desfăşura următoarele activităţi: 

− crearea şi modificarea paginilor web pe site-ul Direcţiei Cercetare (www.dmci.ase.ro);

− asigurarea mentenanţei şi bunei funcţionări a site-ului;

− actualizarea permanentă a articolelor de pe site, asigurându-se că site-ul funcționează corespunzător conform cerințelor şi având grijă ca articolele să fie adăugate în timp util pe site;

− asigurarea suportului tehnic pentru secretariatul Direcţiei Cercetare;

− asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor din secretariat (imprimante, tehnică de calcul);

− culegerea de date, precum și prelucrarea acestora în vederea dezvoltării și îmbunătățirii site-ului Direcţiei Cercetare.

 

Programul este flexibil, 6 ore/zi.

 

Studentul va fi remunerat pentru activitatea prestată.

 

Procesul de selecţie a candidaţilor se va derula conform următorului calendar:

− Depunerea solicitărilor (cerere-tip) la Biroul Burse şi alte drepturi financiare ale studenţilor (sala 0438): 18-20.04.2016;

Obs. Modelul de cerere-tip se află la Biroul Burse şi alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438).

− Intervievarea candidaţilor la sala 2415: 21.04.2016, interval orar 08.00-09.00;

− Afişarea rezultatelor la sala 0438: 21.04.2016;

− Încheierea unui contract între ASE Bucureşti şi studentul selectat: 22.04.2016.

Direcția Relații Internaționale din cadrul ASE București recrutează trei studenți

ASE București își propune implicarea a trei studenți în activitățile Direcției Relații Internaționale.

Candidații trebuie să dea dovadă de:

− nivel avansat de cunoaștere a cel puțin o limbă străină de circulație internațională;

− capacitate bună de comunicare;

− capacitate bună de organizare;

− spirit de echipă.

 

Programul este flexibil, 6 ore/zi.

 

Studentul va fi remunerat pentru activitatea prestată.

 

Selectarea se va face conform următorului calendar:

− Depunerea solicitărilor (cerere-tip) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): 24-28.03.2016;

Obs. Modelul de cerere-tip se află la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438).

− Intervievarea candidaților: 29.03.2016;

− Afișarea rezultatelor la sala 0438: 29.03.2016;

− Încheierea unui contract între ASE București și studentul selectat: 30.03.2016.

 

fii voluntar

 

Prezentare a oportunităților de angajare oferite de Serviciul de Informații Externe

Serviciul de Informații Externe organizează pe 12 mai 2015, orele 15.00, în Amfiteatrul II din Clădirea „Ion N. Angelescu” a Academiei de Studii Economice din București, situat în str. Căderea Bastiliei nr. 2 – 4, etaj 2, sector 1, o prezentare a oportunităților de angajare oferite de instituție.
Sunt așteptați studenții din anii I și II de master, cu rezultate universitare bune și foarte bune, cunoscători cel puțin ai unei limbi străine, rezistenți la stres, la eforturi fizice și intelectuale și care își doresc o carieră deosebită.

A face parte din Serviciul de Informații Externe implică responsabilitate într-un mediu dinamic, atractiv și incitant, profesionalism într-o activitate unică în slujba țării.

Reprezentanții instituției vor răspunde întrebărilor participanților la prezentare și vor fi oferite detalii privind posibilitatea dezvoltării unei cariere în Serviciul de Informații Externe.

 

conferinta SIE