Dragi studenți membri ai comunității universitare a ASE București,
Miercuri, 8 aprilie 2015, ora 15 .00, urmează să aibă loc Conferinţa aniversară „Academia SpEranţei – 10 ani de Voluntariat din Iubire pentru Oameni”, eveniment circumscris seriei de manifestări prilejuite de „Ziua ASE” si destinat sărbătoririi împlinirii a 10 ani de când proiectul se derulează în universitatea noastră.
Proiectul Academia SpEranţei este o iniţiativă de voluntariat şi întrajutorare inițiată și coordonată de doamna prof. univ. dr. Virginia MĂRĂCINE, cu aprobarea Senatului Universității, si care, de 10 ani, reuneşte profesori, studenţi și angajaţi, în efortul de a soluţiona situaţiile de natură umanitară apărute atât în comunitatea universitară a ASE București, cât şi în colectivităţile din jurul nostru.
Prin intermediul Conferinței, care este un moment de bilanţ şi de relansare, pe coordonate noi, a activităţii de voluntariat social, dorim să încurajăm implicarea în zona carităţii în Universitatea noastră, contribuind la educarea şi dezvoltarea spiritului voluntariatului, empatiei şi al generozităţii, atât la studenţi cat si la cadre didactice și angajati ai ASE.
În acest context, vă adresăm cu mare drag invitaţia de a participa la acest eveniment pentru a povesti alături de oaspeții implicați în voluntariatul social despre importanţa şi avantajele voluntariatului pentru comunităţi, despre rolul şcolii (al universităţii, în special) în cultivarea spiritului responsabil şi filantropic al tinerilor din România, precum şi despre modalităţile de a transforma voluntariatul într-un mod frumos de viaţă al nostru al tuturor.
Perioada premergătoare Paștilor, în care ne aflăm, constituie momentul special în care, mai mult ca oricând, ne raportăm la valorile profund umane care au dat naștere Proiectului „Academia SpEranţei” – iubirea necondiționată, credința, generozitatea. Tocmai de aceea, nădăjduim să ne vedem și să discutăm despre aceste valori, despre importanța păstrării și cultivării lor, precum și despre obiective și activități viitoare de interes comun, împreună și cu invitații care au confirmat deja prezența:
– Dr. RAED ARAFAT – Presedinte al Fundatiei pentru SMURD, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență
– Pr. NICOLAE TĂNASE, Parohia Valea Plopului – Membru fondator Asociatia Pro Vita, Valea Plopului si Valea Screzii, jud. Prahova
– MARIO DeMEZZO – Director Naţional, Habitat for Humanity România
– Dr. PAVEL CHIRILĂ, Clinica de Recuperare Oncologică Nera, Fundaţia Sfânta Irina