Incubator de afaceri pentru studentii ASE Bucuresti

Ești student la un program de licență, masterat sau doctorat în ASE București?

Ai o idee de afacere?

Acum poți beneficia de resursele oferite de incubatorul de afaceri!

 

Despre ce este vorba?

– materiale: spațiu, infrastructură informatică;

– evenimente, consultanță, mentoring și coaching, în colaborare cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

 

Pregătește-ți un plan de afaceri viabil pe care să-l susții în fața juriului și toate aceste beneficii pot deveni realitate.

 

Procedura de selecție cuprinde următoarele etape:

a) etapa de pitch – va trebui să îți promovezi afacerea prin intermediul unui filmuleț interactiv de prezentare (maximum 2 minute); popularizează-l pe Facebook, strânge cât mai multe like-uri & share-uri și adună puncte;

b) etapa de prezentare a modelului de afacere – se va face în baza modelului disponibil la http://goo.gl/mlNGeX;

c) etapa de evaluare a planului de afacere;

d) susținerea planului de afacere.

 

Dacă nu îți dă pace creativitatea, grăbește-te să intri în competiție!

Aplicațiile pot fi depuse între 16 și 31 octombrie 2014 la Registratura ASE București cu mențiunea „Incubator afaceri”.

 

Poți consulta regulamentul la http://mefc.ase.ro/Media/Default/baza%20legislativa/Incubator.pdf

Cuantumul regiei de camin pentru luna octombrie 2014

În baza deciziei din ultima ședință a Biroului Consiliului de Administrație, la cazarea în căminele Academiei de Studii Economice din București studenții vor prezenta chitanța ce atestă plata primei regii de cămin, în valoare de 200 lei, sumă ce se va regulariza în luna noiembrie sau decembrie în funcție de emiterea facturilor de către furnizori și valorile acestora. Această sumă este unica ce trebuie achitată pentru a finaliza formalitățile de cazare la administratorul căminului.

Viata de student se schimba cu Orange!

Orange România în colaborare cu Academia de Studii Economice din București oferă studenților un beneficiu unic.

Dacă trimiteți de pe telefonul Orange un SMS gratuit la 8336 în care scrieți numărul matricol, veți avea parte de următoarele beneficii:

  • primiți prin SMS gratuit notele de la examene
  • aflați primii modificările de orar și noutățile din universitate sau din facultatea a cărei program de studiu îl urmați

Numărul matricol este numărul scris pe partea din față a legitimației de student ASE. Transmițându-l prin sms la 8336 deveniți parte din cea mai puternică comunitate de telefonie mobilă, creată pentru studenții ASE București.

Orange România și Academia de Studii Economice din București susțin inovația!

 

Afis 50x70 landscape ASE iunie 2014

 

Cuantumul regiei de camin pentru perioada vacantei de vara 2014

Vă aducem la cunoștință că a fost aprobat cuantumul regiei de cămin pentru perioada vacanței de vară a anului universitar 2013-2014:

Transa I (1 iulie-31 iulie):

  • anii I, II licență și masterat: 300 lei;
  • anul III licență: 240 lei; pentru copiii cadre didactice sau studenții străini bursieri ai statului român: 116 lei;

Tranșa II (1 august-15 septembrie):

  • toți anii (indiferent de statut, de ex. copil de cadru didactic sau student bursier al statului român): 450 lei.

Programul National Tabere Studentesti 2014

În urma adresei din partea Casei de Culturǎ a Studenților București nr. 566 / 15.05.2014, aducem la cunoștință studenților ASE București care doresc ocuparea unui loc gratuit în cadrul Programului Național „Tabere Studențești” în anul 2014, să completeze cererea tip (Anexa 4 a Metodologiei) și să o depună la secretariatul facultății sau să o transmită la cereretabere@gmail.com, până vineri, 23 mai 2014, ora 12:00.

Conform art. 4 al Metodologiei, beneficiarii de locuri gratuite în taberele studențești, în perioada vacanței de vară 2013, în limita fondurilor bugetare aprobate și a numărului de locuri, sunt studenții înmatriculați la forma de învățământ de zi, ce sunt finanțați de la bugetul de stat, din ciclurile licență și masterat, integraliști (care au promovat toate disciplinele de studiu din anul universitar 2012/2013 respectiv, pentru studenții din anul I, care au promovat toate disciplinele de studiu din semestrul I al anului universitar curent 2013/2014), în vârstă de până la 35 de ani. În cazul studenților reprezentând cazuri sociale, ierarhizarea se va face pe baza criteriilor sociale, neaplicandu-se criteriul student-integralist.

Conform art. 15, secretariatele facultăților vor întocmi lista cu studenții ce se încadrează la art. 5 lit. a) și litera b) și o vor afișa la avizierul facultății și pe site-ul acesteia până la 28 mai 2014, ora 16:00.

Comisia de selecţie a studenţilor beneficiari, desemnată până la 30 mai 2014 conform art. 16, va analiza listele întocmite, în conformitate cu prevederile art. 15 al Metodologiei amintite, şi va întocmi, în perioada 2 – 6 iunie 2014, un proces verbal de selecţie cu studenţii ce vor beneficia de locuri în Programul Tabere Studenţeşti 2014. Procesul verbal de selecție a studenților beneficiari de tabere, semnat și ștampilat, va fi afișat de Secretariatul Facultății la loc vizibil precum și pe site-ul Facultății pe 9 iunie 2014.

Eventualele contestații privind selecția beneficiarilor locurilor de tabără pot fi depuse până pe 11 iunie 2014, ora 16:00, personal la secretariatul facultății sau în format electronic la cereretabere@gmail.com.

Ulterior întâlnirii cu beneficiarii (ce va avea loc conform art. 25 în perioada 30 iunie – 2 iulie 2014), Comisia va elabora borderourile cu beneficiarii. Listele cu studenții beneficiari ai taberelor, precum și locațiile, perioadele vor fi afișate la loc vizibil, cât și pe site-ul propriu pe 4 iulie 2014.

 

 

merged_document-page1

merged_document-page2

merged_document-page3

merged_document-page4

merged_document-page5

merged_document-page6

merged_document-page7

merged_document-page8

merged_document-page9

merged_document-page10

merged_document-page12

merged_document-page13

merged_document-page14

merged_document-page15

merged_document-page16

merged_document-page17

merged_document-page18

merged_document-page19

merged_document-page20

merged_document-page21

merged_document-page22

merged_document-page23

merged_document-page24