ASE Bucuresti selecteaza un student pentru Serviciul Marketing si Comunicare

ASE București dorește să implice un student în activitatea Serviciului Marketing și Comunicare.

Programul este în medie de 6 ore/zi, flexibil în funcție de orar. Studentul va fi recompensat pentru activitatea prestată.

 

Responsabilități: 

–        participare la conceperea textelor pentru broşuri, pliante şi alte prezentări de imagine ale ASE, în limbile română și engleză;

–       participare la realizarea grafică a materialelor promoționale instituționale (cunoştinţe de Photoshop, Corel Draw, Powerpoint, Prezi etc.);

–       participare la organizarea evenimentelor şi a acţiunilor de imagine ASE și la promovarea serviciilor educaţionale şi a imaginii ASE.

 

Abilităţile / aptitudinile / competenţele necesare:

–       cunoştinţe de Photoshop, Corel Draw, Powerpoint, Prezi etc.

–       gândire creativă, personalitate plăcută;

–       vocabular bogat şi fluenţă în exprimare;

–       spirit de iniţiativă, abilităţi de lucru în echipă;

–       capacitate de analiză şi sinteză;

–       abilităţi de organizare a timpului;

–       rezistenţă la stres, flexibilitate.

 

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până luni, 5 martie 2018, ora 16:00;

– Intervievarea candidaților: marți, 6 februarie 2018.

 

ASE Bucuresti selecteaza 2 studenti pentru Directia TIC – Serviciul Retele

ASE București dorește să implice 2 studenți în activitățile Direcției TIC – Serviciul Rețele .

Programul este în medie de 6 ore/zi, flexibil în funcție de orar. Studenții vor fi recompensați pentru activitatea prestată.

 

Responsabilități: 

·       Preia cererile de suport tehnic de la utilizatori 

·       Înregistrează cererile de suport tehnic în aplicația de gestionare a incidentelor de suport tehnic

·       Diagnosticează tipul de problemă sesizată în cererea de suport

·       Rezolvă cererile de suport prin telefon sau prin conectare remote

·       Redirecționează cererile de suport tehnic, spre rezolvare, personalului/biroului competent

·       Verifică și comunică utilizatorului rezolvarea cererilor de suport tehnic

·       Răpunde la mailurile studenților și ale tuturor angajaților din cadrul ASE

·       Configurează echipamente de rețea ale utilizatorilor din spațiile de cazare

·       Asamblează, igienizează si reinstalează tehnică de calcul

·       Efectuează upgrade-uri hardware și înlocuiește componente defecte

·       Identifică, izolează și remediează problemele legate de cablare

·       Preia și predă echipamente defecte din service

·       Execută operațiuni de back-up 

·       Face operațiuni de verificare ale obiectelor din Active Directory

·       Conectează și configurează echipamentele periferice (monitor, tastatură, mouse, etc.)

·       Conectează și configurează echipamentele de printare (imprimantă locală, imprimanta de rețea, scanner)

·       Configurează clienții de e-mail (Microsoft Outlook, Outlook Express, GroupWise Client)

 

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până marți, 6 februarie 2018, ora 16:00;

– Intervievarea candidaților: miercuri, 7 februarie 2018.

 

 

 

ASE Bucuresti selecteaza 2 studenti pentru Decanatul FABIZ & Departamentul UNESCO

ASE București dorește să implice 2 studenți în activitățile din cadrul Facultății de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine): un/o student(ă) la Decanatul FABIZ și un/o student(ă) la Departamentul UNESCO.

Programul este în medie de 6 ore/zi, flexibil în funcție de orar. Studenții vor fi remunerați pentru activitatea prestată.

 

Responsabilitățile studentului ce se va implica în activitățile din cadrul Decanatului FABIZ:

  • gestionarea bazelor de date ale FABIZ;
  • updatarea site-ului facultății;
  • dezvoltarea unei aplicații pentru gestionarea înscrierii la licență/master.

 

Responsabilitățile studentului ce se va implica în activitățile din cadrul Departamentului UNESCO:

  • updatarea bazei de date pentru conferințele științifice ale facultății/departamentului;
  • traducerea în/din engleză a materialelor de promovare și informațiilor pentru site-ul facultății/departamentului;
  • implicarea în organizarea de evenimente pentru studenții facultății.

 

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până joi21 decembrie 2017, ora 16:00;

– Intervievarea candidaților: luni, 8 ianuarie 2018.

 

ASE Bucuresti selecteaza studenti pentru desfasurarea unor activitati in cadrul universitatii

ASE București își propune să selecteze studenți pentru desfășurarea unor activități în cadrul universității, pe perioada anului universitar
2017 – 2018:

 

  • se acordă 30 de locuri pentru studenţii de la programele de studii universitare de licenţă şi masterat, reprezentând cazuri sociale, care să desfășoare activități în cadrul universități și să primească burse semestriale din venituri proprii ale ASE București care să le permită plata taxei de şcolarizare;

 

  • se acordă 50 de locuri pentru studenţii dornici să se implice în activităţi în interesul Academiei de Studii Economice din București, urmând a se încheia cu fiecare dintre ei contracte de voluntariat (20 de astfel de contracte, pentru studenții de la programele de licenţă sau de la programele de masterat, organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă, care beneficiază de finanţare de la buget, cf. Metodologiei) sau contracte de acordare bursă din venituri proprii (30 de astfel de contracte), după caz.

 

Lista activităților ce urmează a fi desfășurate de către studenți în cadrul compartimentelor și a abilităților/aptitudinilor necesare poate fi consultată la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438). Programul este de 4-6 ore/zi, după caz, flexibil în funcție de orar. Studenții vor fi remunerați pentru activitatea prestată.

 

Selectarea studenților se va face conform următorului calendar:

– Depunerea solicitărilor (cerere-tip însoțită de curriculum vitae, scrisoare de motivație și, dacă este cazul, dosar-social) la Biroul Burse și alte drepturi financiare ale studenților (sala 0438): până vineri13 octombrie 2017, ora 13:30;

– Intervievarea candidaților.